Am petrecut vacanța de 1 Decembrie la Tușnad Băi, într-o liniște deplină, pe malul Lacului Sfânta Ana, în vârful muntelui și pe treptele de lemn ale Tinovului Mohoș, ce ne purtau printre plantele carnivore relictare din Glaciar și prin pădurea de pini pitici.
Tinovul Mohoș = lacul cu mușchi, impropriu numit mlaștină.
Dacă vă doriți o excursie de 2-3 zile prin România, să zicem un weekend prelungit, și nu știți unde să mergeți pentru a evada din cotidian, vă recomand să mergeți într-unul din cele mai frumoase și liniștite locuri din România: Băile Tușnad.
Tips pentru drum
- Dacă plecați în zonă și credeți că vă veți descurca întrebând localnicii, mai bine să vă pregătiți din timp o hartă și un GPS. Altfel, s-ar putea să vă treziți că nu știți încotro s-o luați, iar localnicii nu vă vor înțelege – mai toți vorbesc maghiara, nu și limba română.
- Fiți atenți la drum, ceața din zonă s-ar putea să vă dea ceva bătăi de cap.
- Luați-vă haine călduroase, indiferent de sezon; Băile Tușnad sun localizate aproape de Joseni, localitate cunoscută și ca Polul Frigului în România.
Timp: 4h30min
Baile Obiective Turistice Tușnad
Ce-i foarte fain în Tușnad este că poți să auzi liniște, aerul este foarte curat, serviciile de calitate, turiștii sunt puțini și civilizați, iar curățenie lună găsești peste tot.
- Rezervația Naturală a Lacului Sfânta Ana, unde puteți face o plimbare în jurul lacului,
- Tinovul Mohoș (lacul de mușchi, mlaștina), unde veți putea face o plimbare printre mușchi, pini și plante carnivore,
- Lacul Roșu este puțin mai departe, la 115 km de stațiune, însă merită drumul, mai ales dacă stați 3-4 zile.
- Pe drumul de la București la Tușnad sunt o serie de cetăți fortificate – Hărman, Prejmer, în apropiere de Brașov.
Cazare: noi am stat la o pensiune ungurească de 3 stele – Kristof.ro, unde am primit servicii foarte bune, chiar dacă comunicarea a lăsat puțin de dorit (maghiară).
Dacă vă doriți o excursie de relaxare, vă recomand să mergeți un weekend la Tușnad – Lacul Sfânta Ana – Tinovul Mohoș.