
Daca este un lucru pe care nu-l pot pomeni de prea multe ori, acesta este: feedback-ul primit de la cititori este hrana bloggerului. In viata oricarui blogger apare un moment in care doreste (sa nu zic faptul ca tanjeste) un feedback, fie el cat de mic. Un like, un vot sau un comentariu pot fi un semn al faptului ca bloggerul respectiv face ceva bine.
Dar ce faci atunci cand comentariile intarzie sa apara? Inseamna acest lucru faptul ca tratezi subiecte neinteresante sau ca nu stii sa expui o tema?
Trebuie sa fac doua precizari: in primul rand nu exista subiect neinteresant. Despre orice ai scrie tot se gasesc oameni care fie interesati. In al doilea rand, de cele mai multe ori foarte putini vizitatori (maxim intre 1-3 % din totalul de vizitatori) vor lasa un comentariu.
Nu exista reteta perfecta pentru a aduce mai multe comentarii la articolele tale, dar sunt totusi anumiti pasi de care este bine sa tii cont. Ii voi formula sub forma unor intrebari si raspunsuri.
1. Implici cititorul in discutie?
Un lucru pe care l-am remarcat este ca, daca mi se cere parerea despre subiectul pe care il citesc, sunt sanse mai mari sa scriu un comentariu. Spre deosebire de website-urile de stiri, in care fluxul de informatie este de la website la cititor, blogurile au fost construite cu scopul de a comunica si de a schimba pareri cu vizitatorii.
Daca prezint mai multe lucruri dintr-o categorie, am obiceiul sa intreb cititorul care dintre ele este cel mai interesant. Si am sansa sa primesc raspunsuri.
2. Ti-ai constuit o relatie cu cititorul tau?
In orice manual de comunicare vei citi faptul ca transmiterea eficienta de informatii are loc pe fondul existentei unei relatii, de preferat pozitive, cu cititorul tau.
Cu alte cuvinte: ce faci tu ca cel care vine la tine pe blog sa simta ca este primit cu bratele deschise? Daca ai grija de cititorul tau, atunci si cititorul tau va avea grija de tine. Aceasta simbioza se face cu respectarea unor conditii.
In termeni mai practici, grija fata de cititorul tau se manifesta pe mai multe planuri:
– alege tema grafica a blogului si numarul de elemente in asa fel incat sa rezulte un design aerisit, cat se poate de curat si de usor de parcurs;
– ai grija la textul scris ca acesta sa nu fie totul in litere mari sau bolduite, foloseste spatiile dintre paragrafe si, daca ai un articol lung, titlurile/subtitlurile sunt o aditie binevenita;
– argumenteaza-ti parerile si lasa-ti amprenta personalitatii in articol oferind pareri si experiente personale.
In momentul in care cititorul va vedea faptul ca iti dai silinta sa ii oferi o experienta placuta relatia blogger – cititor are un inceput.
3. Participi la discutii?
De vreme ce ai ales calea bloggingului vrei sa iti exprimi public o parere personala si astepti ca oamenii sa isi exprime ideile lor in sectiunea de comentarii.
In schimb , sunt situatii in care este nevoie de tine si in sectiunea de comentarii. Postul de moderator nu se opreste la panoul de aprobare sau stergere a comentariilor, ci te poarta si printre cei care te citesc. Nu este necesar sa raspunzi la toate comentariile aparute, dar este necesar sa iti arati interesul si in acest fel.
Sunt sanse ca, daca un comentator de buna credinta a primit atentie din partea ta, sa revina cu mai mult drag.
4. Scrii doar de dragul de a scrie?
Atunci cand scrii pentru ca stii ca a venit vremea sa mai „fabrici” un articol sau ca „asa trebuie” vizitatorii vor simti acest lucru. Nu este vorba aici de lucruri ezoterice, ci de faptul ca daca pasiunea ta nu iese la iveala din acel text, atunci cititorul nu se va simti motivat sa iti comunice parerea sa.
Confera textului acel „personal touch” care il face diferit fata de un articol de ziar. Exprima-te liber, dar fa-o in asa fel incat sa te inteleaga si ceilalti. Permite-ti sa fii natural, sa fii tu insuti. La urma urmelor discuti despre ceva ce te intereseaza sau despre o pasiune a ta, nu?
5. Cei care sunt inscrisi la blogul tau participa la discutii?
Un mic artificiu tehnic i-ar putea face pe cititorii inscrisi prin mail sau RSS sa intre la tine pe blog si, eventual, sa lase si un comentariu.
Pentru acesta nu trebuie decat sa faci urmatorul lucru: trimite numai o parte a articolului si un link prin care ii inviti sa citeasca restul articolului la tine, pe blog.
Sunt inscris la zeci de bloguri si vad ca multe dintre ele imi permit sa fiu comod si sa citesc intregul articol din intimitatea clientului de mail. Cele care imi ofera un preview al articolului ma obliga sa merg pe blogul respectiv si, daca imi place subiectul discutat, las un comentariu.
6. Oferi articole interesante/informative/amuzante?
Ratiunea din spatele acestei intrebari sta in faptul ca tu, ca si creator de continut, vrei ca cititorul tau sa ramana cu ceva in urma lecturarii articolului tau.
Una dintre cele mai mari pedepse pe care o poate primi bloggerul este situatia in care articolele sale nu trezesc nici o reactie (sau emotie) din partea celor care il citesc. Nu numai ca o asemenea situatie nu iti aduce mai multi comentatori, dar ea va duce la pierderea celor fideli.
De asemenea este de preferat sa scrii articole moderate ca lungime. Intre 500 si 1000 de cuvinte este o limita maxima de care trebuie sa tii cont. Dat fiind ca articolul de fata este structurat ca un mini-ghid mi-am permis sa depasesc orice limita de cuvinte. Cand este vorba de materiale care au rolul de a explica in detaliu anumite aspecte merita sa scrii mai mult sau sa faci serii de articole.
7. Oferi ceva gratuit in afara de articolele tale?
Oamenii pur si simplu sunt cei mai mari fani ai gratuitatilor. De cand s-au inventat ele sunt o metoda de fidelizare si, sincer vorbind, nu conteaza asa de mult despre ce este vorba atunci cand este gratuit.
Ma declar vinovat. Mi-am strans tot felul de carti digitale oferite gratuit tocmai pentru ca erau gratuite. In schimb, am considerat ca este de bun simt sa invrednicesc autorul macar cu un comentariu si sa revin cat de des pot. Cine stie, poate mai ofera ceva gratuit.
Acum nu trebuie inteles ca, pentru a mentine o rata de crestere a numarului de comentarii, trebuie sa oferi cate un e-book gratuit la fiecare doua zile. Zic doar ca este o optiune de care trebuie sa tii cont.
O metoda simpla prin care sa iti faci un e-book este sa copiezi articolele tale dintr-o anumita categorie si sa le pui intr-un document, unde te mai ocupi de formatare, concepi un titlu „catchy” si il transformi apoi in pdf. Apoi lasa magia sa isi faca treaba, dar nu uita de pasul urmator.
8. Iti popularizezi suficient de mult articolele?
Logica cea mai simpla spune: trafic mai mult, comentatori mai multi. Dar acest lucru nu este valabil daca nu tii cont de faptul ca trebuie sa oferi articole de calitate (vezi punctul 6).
Blogul tau il faci popular in mai multe moduri:
– publici articolele in agregatoare de bloguri si participi si acolo la discutii, voturi si creezi prietenii;
– comentezi la randul tau pe alte bloguri, dar la obiect si aduci un plus de valoare discutiei de acolo.
– ceri cititorilor si prietenilor sa transmita linkul catre articolele tale.
Nu trebuie sa uiti faptul ca fiecare cititor nou este un potential comentator.
9. Esti consecvent in ceea ce faci?
Daca scrii doar un articol la doua saptamani si chiar si atunci arunci cateva vorbe in treacat, ai sansa sa fii mandrul posesor al unui blog „zombie”. Exista, mai misca din cand in cand cate un articol acolo, consuma resurse, dar nu are viata.
Alege-ti un ritm, scrie macar de doua ori pe saptamana si pastreaza-ti stilul. Bineinteles ca, odata cu trecerea timpului, vei dobandi un alt mod, mai elevat, de a scrie, dar nu iti chinui cititorul abordand azi un stil moderat, dupa care sa treci brusc la unul radical.
Abordarea temelor articolelor in mod haotic are menirea de a-i zapaci mai ales pe cititorii fideli.
Sa nu uit sa fac precizarea ca cititorii tai se impart in mai multe categorii:
– centrul comunitatii tale – cei care vin pe blog imediat dupa publicarea articolului si vor sa fie primii care lasa un comentariu;
-comunitatea restransa- cei care vin de cele mai multe ori, dar nu lasa de fiecare data un comentariu;
-comunitatea extinsa – cei care vin adesea, dar nu lasa deloc comentarii. Din cele trei categorii fac parte cei inscrisi prin mail, RSS sau au blogul tau in bookmark;
– multimea – cei care nimeresc intamplator pe blog, citesc si pleaca mai departe.
Consecventa te ajuta sa transformi membrii comunitatii extinse in membrii ai comunitatii restranse sau ai centrului comunitatii tale. Acest flux este obtinut dupa suficient de multa munca si pasiune puse la lucru.
Ai nevoie de consecventa pentru ca nimic nu vine de la sine, peste noapte. Nici comentatorii nu cresc in copaci si, daca vrei sa iti maresti numarul de comentarii si nu esti vreo vedeta, munca si grija manifestata zi de zi iti pot aduce roadele cautate.
10. Il ajuti pe cititor sa comenteze?
Am sa fiu un pic tehnic la acest punct. Fa in asa fel ca, daca a comentat cineva pe blogul tau, sa ii fie memorate datele la casuta de comentarii. Nu am mai comentat la unele bloguri la care trebuia de fiecare data sa imi introduc toate datele. Am preferat sa citesc ce a fost de citit si sa merg mai departe. Si iata cum se pierde un comentator.
De multe ori mi-am pus intrebarea daca este atat de multa nevoie de coduri captcha la introducerea comentariilor. Nu dureaza mult sa scrii si acele cuvinte, dar, in conditiile in care citesti zeci de bloguri in fiecare zi, fiecare secunda in plus conteaza. Mai ales cand este vorba de coduri captcha pe care nu le intelegi asa de usor.
In final, vreau sa concluzionez ca vei reusi sa iti maresti numarul comentariilor daca il implici pe cititor, scrii articole care sa creeze reactii , pui pasiunea la lucru si muncesti cu daruire.
[author] [author_image timthumb=’on’]http://www.anamatei.ro/wp-content/uploads/2011/01/Manuel-Cheta.jpeg[/author_image] [author_info]Bio: Manuel Cheta este masterand in cadrul Universitatii „Transilvania” din Brasov, are un blog despre tehnologie si optimism si sustine Stiridebine.ro.
[/author_info] [/author]