Partea I
La 16 ani m-am indragostit de teatru. A venit in clasa, la ora de Limba Engleza, si-a spus monologul, a trantit moneda pe prima banca, timorand colegele cuminti din primul rand…si-a plecat. Inima de copil impresionabil a rezonat cu prima piesa de teatru neconventionala. Am citit multe din primele lui piese. Am iubit fiecare cuvant. EL avea 17 ani. Atat mi-a trebuit sa ma indragostesc de teatru.
De atunci, am citit piese de teatru si m-am dus la spectacole din cand in cand, sorbind fiecare gest al actorilor. Uneori nu puteam. Mi-ar fi placut sa vad piesele lui puse in scena…dar ne despartea un ocean. Dupa cativa ani, mi-a scris. Cateva dintre piesele lui fusesera puse in scena intr-un teatru din Manhattan si New York Times / Theater ii facuse o recenzie…una pozitiva.
_________________________________________
Partea a II-a
In seara aceasta, datorita lui Cristi, mi-am adus aminte de un vis, visul ploii calde de vara din care a izvorat pasiunea mea pentru teatru.
Marturisesc ca-mi pierdusem apetitul pentru teatru (nu mai fusesem din luna octombrie a anului trecut). Ultima piesa vazuta ma deprimase cumplit. Subiectul si actorii ma intristasera prea mult.
Azi, mi-am adus aminte de ce imi place teatrul: atmosfera, piesa, interpretarea actorilor si… un zambet. Cred in puterea teatrului de a transmite emotii si de a induce o stare de bine. Actorii tineri si veseli de la Masca au reusit sa-mi aduca acel zambet pe buze. Interactiunea lor cu publicul a facut deliciul #mascatweetmeet. Felicitari oameni buni!
Daca aveti nevoie de un zambet, megeti sa vedeti “Sluga la doi stapani” la Teatrul Masca.
Multumesc Cristi… pentru ca mi-ai adus aminte de ploaia calda de vara.
