Pe 17 Martie Google a anuntat lansarea unei noi versiuni a Google Analytics, cea mai populara solutie de analiza a traficului web. Pentru moment, noile functionalitati sunt in teste si sunt accesibile unui numar restrans de utilizatori. Voi parcurge in cele ce urmeaza partile bune si cele mai putin bune ale noii versiuni, dupa aproape o saptamana de teste.
Noua versiune, cunoscuta si sub numele de Google Analytics 5, a suferit schimbari mai ales de ordin estetic, probabil pentru a aduce un upgrade vizual acestui produs si a-l alinia cu look-ul celorlalte produse Google, insa exista si unele schimbari de substanta care nu sunt deloc de neglijat. Sunt chiar enervante!
Home screen
Aici s-a lucrat cel mai mult. Si probabil cel mai prost. In varianta anterioara, imediat dupa sign in, erai redirectionat catre o pagina ce continea un rezumat al tuturor conturilor administrate. Tabelul respectiv prezenta evolutia traficului comparata cu luna precedenta, bounce rate-ul, timpul mediu petrecut pe site si evolutia goal-urilor:
Din pacate, in noua varianta tabelul de mai sus cu datele esentiale ale fiecarui cont au disparut. Locul acestui tabel a fost luat de un meniu stilizat cu linkuri catre fiecare cont si profilurile aferente:
Plusuri pentru noul home screen:
- Vizual arata mult mai bine decat datele prezentate in tabelul vechii versiuni. Doar vizual insa.
- Toate conturile si profilele asociate acestor conturi sunt prezente in noul meniu stilizat.
- Linkuri directe catre rapoarte importante din Google Anaytics: Vizitatori, Sursele traficului, Continut, Conversii.
- Meniul dropdown din partea dreapta sus contine, de-asemenea, linkuri catre toate conturile si profilele asociate acestora (time saver, poate).
Minusuri:
- Asa cum am mai spus, vechiul tablou de bord continea informatii esentiale despre evolutia si calitatea traficului fiecarui site. Ele au disparut.
- Aparitia unui div ce contine ultimele postari de pe blogul Google Analytics. Suportul tehnic din partea Google atunci cand vine vorba de Google Analytics (dar si pentru alte servicii) este ineficient, daca nu inexistent. Solutiile pentru diversele probleme aparute in instalarea sau raportarea in Google Analytics se gasesc mai ales pe forumurile de ajutor ale Google unde utlizatori obisnuiti isi impartasesc solutiile pe care le-au gasit in rezolvarea acestor dificultati de ordin tehnic sau adminstrativ. Iar reactia oficiala a Google vine de cele mai multe ori ca urmare a unor sesizari facute de utilizatorii Analytics in cadrul forumurilor. Tocmai de aceea, cred ca mult mai util ar fi fost un div ce contine ultimele postari pe forumul de ajutor Google, decat ultimele postari de pe blogul Google Analytics.
- Linkurile de “help” si resurse (Help, Code Site, Features, Produt Tour, Case Sudies, etc) din stanga au disparut.
- Clickul pe “Dashboard”, “My Site” sau “Custom Reports” deschide primul cont in ordine alfabetica a numelui atribuit.
Per total, minusurile, care sunt de substanta, imi par mai importante decat plusurile (de efect/design), in ceea ce priveste Home Screen-ul noii versiuni.
Dashboard
Lucrurile sunt complicate si mai mult in ceea ce priveste “Dashboard-ul” noii versiuni. E o schimbare pe care fie o s-o iubesti, fie o s-o urasti. Din cate imi dau eu seama, aceasta prezentare vizuala aduce foarte mult cu Piwik (click cu incredere, are si varianta demo pe site):
Plusuri pentru noul Analytics Dashboard:
- Se pot crea mai multe Dashboard-uri diferite. Lucrul asta e extrem de util pentru persoane care urmaresc sectiuni diferite ale rapoartelor de trafic. Google spune ca se pot crea pana la 20 de Dashboard-uri diferite pentru fiecare profil.
- Noua structura a URL-urilor permite trimiterea unui link catre dashboard-ul respectiv (evident, vizualizarea este posibila pentru utilizatori/administatori logati).
- Dasboard-ul poate fi foarte personalizat prin adaugarea de widget-uri care sa contina informatii asupra valorilor de trafic urmarite:
Minusuri pentru noul Analytics Dashboard:
- Personalizarea Dashboard-ului este destul de complicata. Desi e simplu de dat click pe “add a widget”, cunostinte avansate despre “dimensions” si “metrics” sunt necesare pentru a crea un Dashboard eficient. In vechea versiune, orice raport vizualizat putea fi adaugat printrun simplu click “Add to Dashoard”.
- Probabil cel mai mare minus pentru un dashboard este lipsa optiunii de export. Deocamdata, datele prezente intr-un dashboard nu pot fi exportate in nici un fel de format, fie el PDF, CSV, TSV, XML etc. Mai mult, optiunea de export in PDF a disparut cu desavarsire. Rapoartele in sine, nu Dashboard-ul, nu pot fi exportate decat in format CSV, TSV sau “CSV for Excel”. Asta e un minus major pentru toata experienta din Google Analytics. Pentru ca un utilizator de rand gaseste mult mai util un raport cu grafice in PDF, decat unul in CSV sau Excel. Din cate am citit, este posibil ca optiunea de “export to PDF” sa fie eradicata complet, pentru ca Google o considera greu de intretinut (probabil este si costisitor de mentinut pentru un serviciu gratuit).
Daca trag linie si adun, din nou imi iese cu minus. Desi sunt incantat de posibilitatea de a customiza Dashboard-ul, lipsa optiunii de export (in orice format), si mai mult, posibilitatea renuntarii totale la optiunea de export in PDF, nu ma incanta deloc.
Navigarea in site / Rapoartele individuale
Navigarea in site a fost reorganizata dupa principii logice: Vizitatori, Sursele traficului, Continut, Conversii. Pentru familiarizarea cu noile meniuri, exista acest tool.
Plusuri:
- Unele rapoarte, mai putin relevante, au fost combinate intr-un singur meniu. Spre exemplu “Visit Duration” si “Page Depth” sunt acum in Categoria “Behavior” > “Engagement”.
- Structura logica si denumiri pertinente.
- AJAX care permite vizualizarea mai multor submeniuri concomitent.
Minusuri:
- Raportul aferent sectiunii “In-page Analytics” din vechea versiune lipseste cu desavarsire. Poate cand vor iesi din beta, va reveni.
- Raportul aferent “Absolute unique visitors” a disparut. Google sustine ca:” The Absolute Unique Visitors report is no longer provided.” Bye, bye!
- Optiunea de export a rapoartelor individuale contine doar formatele CSV, TSV, CSV for Excel. Nu mai exista optiunea de “email report” sau “schedule for email”.
- Nu exista optiunea de aministrare a segmentelor avansate, care in versiunea anterioara permitea importarea unui segment avansat dintr-un alt profil sau trimiterea unui link catre un segment avansat catre alti utilizatori (“manage/share advanced segments).
Rapoartele individuale au primit un upgrade in ceea ce priveste navigarea si design-ul, insa le lipsesc unele optiuni cheie, care sper ca vor reveni cand noul Analytics va iesi din beta:
Plusuri:
- Design mult mai placut.
- Navigare mai usoara si mai user friendly, desi iti va da batai de cap la inceput.
- O optiune noua, “Term Cloud”, prin care se genereaza un soi de tag cloud cu cele mai folosite cuvinte cheie in motoarele de cautare.
Minusuri:
- Custom Reports au disparut. Exista un link in meniul orizontal de navigare catre “Custom Reports”, insa rapoartele in sine, au disparut. Nu le gasesc nicaieri.
- Optiunea de “email report” nu mai exista.
- Export to PDF a disparut de asemenea.
A fost un articol destul de lung. Daca ai citit pana aici, multumesc pentru rabdare.
Daca nu ai citit tot si ai sarit direct la ultimul set de “bullets”, nu e nicio problema, ai ajuns direct la concluzie. Asta e cea mai importanta!
Concluzie
Nu te grabi sa adopti noua versiune, daca esti un “power user” si organizatia in care lucrezi se bazeaza intens pe acest produs. Exista multe imbunatatiri la nivel de UI si design, insa multe optiuni si caracteristici cheie lipsesc:
- optiunea de export a rapoartelor si a dashboardului in PDF
- optiunea de trimitere prin email a rapoartelor
- administrarea segmentelor avansate.
Din fericire, Google s-a dovedit o companie atenta la sugestiile utilizatorilor de Analytics. Din acest motiv sper ca minusurile enumerate in randurile de mai sus sa dispara pana cand produsul va iesi din beta.
Daca totusi iti place sa experimentezi si esti curios din fire, te poti inscrie pentru “early acces” in versiunea beta aici. Accesul se acorda relativ in scurt timp. In cazul meu s-au scurs 2 zile intre momentul in care am aplicat si momentul in care am gasit link-ul cu “New version” in tabloul de bord al Google Analytics. Exista, bineinteles, oricand optiunea de a reveni la vechea versiune printr-un link in partea din dreapta sus a ecranului.
[author] [author_image timthumb=’on’]http://www.anamatei.ro/wp-content/uploads/2011/03/bogdan-oltean.jpg[/author_image] [author_info]Bogdan Oltean – SEO cu certificare Google Analytics Individual Qualification si experienta de peste 5 ani in marketingul online. Angajat al unei agentii digitale full service din Geneva, cu birouri la Cluj Napoca, administrez prezenta online a mai multor clienti internationali prin servicii SEO, SEM, PPC, social media, web analytics sau e-reputation.[/author_info] [/author]
Leave a Reply