Angoasa de duminica seara

Uneori, cand ma uit la sursele de trafic de pe acest blog, la numarul de abonati prin e-mail si Reader, la blogurile care trimit link-uri catre blogul meu, ma simt cuprinsa de angoasa.

Nu stiu ce simt altii, cei care au mult mai multi cititori, dar banuiesc ca simt si ei un soi de presiune…poate este chiar motivul pentru care stau sa scrie 5 articole pe blog la 3 dimineata. Pe mine ma ia cu vertij, chiar daca stiu ca nu sunteti atat de multi. Totusi, imi imaginez cum ar fi sa stau in fata unui amfiteatru universitar si sa privesc 300 de oameni in ochi, in timp ce le recit poeziile de pe blog. Ma cuprinde panica si mi-e frica de butonul acela de “Publish”. Rezultatul: multe draft-uri.

Comparatia nu vine intamplator…cand am vorbit prima oara in public, am citit slide-urile prezentarii, desi puteam sa zic mult mai multe in plus (cel putin, asa planuisem); abia cand m-am asezat pe scaun, langa Bogdan, am inceput sa fiu eu, cea cu debit verbal peste mediu si cu raspunsurile la ea. M-a ajutat si el, ce-i drept.

La radio am fost la fel de timorata. In acest context, neavand o prezentare ppt dupa care sa citesc pentru detensionare, urmarind inregistrarea, am avut senzatia c-am fentat pe ici pe colo raspunsurile, inlocuindu-le cu lucruri pe care voiam eu sa le spun. Noroc cu Ciprian, care m-a salvat cu cateva interventii. Cand ma pun in fata a +2 oameni pentru a vorbi despre ceea ce fac, scriu, gandesc…ma apuca angoasa. Tot sper ca o sa imi treaca…si totusi ea nu dispare. Ce sa faci, nu-s facuta pentru vorbitul in public.

Cei care ma cunosc offline se declara foarte surprinsi de acest fapt…poate datorita debitului verbal peste mediu acompaniat de tonul increzator. Toti avem puncte slabe si cred ca asta-i unul pentru mine.

Cum de ce ti-e teama nu scapi, marti trebuie sa vorbesc din nou in public…

Fie-va inima buna si recomandati-mi cateva tehnici de detensionare in prezentarile publice ca nu stiu ce sa ma mai fac.

Multumiri anticipate!

*sursa img