Curaj

Provocari

Despre faptul ca traiesc din provocari v-am mai spus…

Totusi, ma consider o persoana mediocra, din punct de vedere al supunerii in fata unor temeri inchipuite. Din cand in cand, aleg sa fac lucruri de care imi este teama, tocmai pentru a impinge limitele pe care singura mi le-am impus. Deh, toti ne impunem bariere, scuzandu-ne prin instinctul de conservare.

Curajul de a iesi din zona de confort este de fapt momentul acela in care iti spui “Mi-e frica de-mi ingheata sangele in vine” si-apoi sari cu parapanta de la 120 m. Mentionez ca mi-e frica de inaltime.

Lucrurile s-au petrecut asa si-n viata mea profesionala. De fiecare data, eu am fost cea care a incheiat colaborarile si nu m-a interesat cat de greu o sa imi fie apoi, desi am fost sfatuita sa nu fac pasul de a zbura, pe motiv ca acoperirea mea parea subreda pentru cei din jur. Exact ca la zbor, este curajul de a iti asuma riscuri.

Calcularea si asumarea riscului

In viata profesionala, constientizarea si calcularea riscului sunt vitale. In zborul cu parapanta, asumarea de riscuri vine pe fondul unor calcule ale vitezei termicelor din zona de zbor, in ziua respectiva.

Iti pui echipamentul pe tine, creste nivelul de adrenalina la gandul ca n-ai parasuta si alergi sa-ti iei avant. Zborul in tandem nu te ajuta la nimic, chiar daca instructorul iti pune intrebari despre viata ta, doar pentru a iti distrage atentia de la haul care se intinde sub voi. Nu functioneaza si motivul nu este cel pe care l-ati putea intui.

Odata ajuns in aer, iti dai seama ca frica nu a fost decat un obstacol in calea lucrurilor frumoase care merita vazute si facute, cele pe care nu le-ai experimentat din teama de nu-ti frange ariprile (a se citi sperantele) de sol.

Daca nu aveti curajul de face saltul acesta in viata profesionala, eu va recomand sa sariti, macar o data, cu parapanta. Veti constata ca invingerea temerii vine cu recompensa unei priviri de ansamblu asupra peisajului, dar si cu constientizarea orizontului pe care ti l-ai ingradit benevol.

Vertij

Urmeaza senzatia de vertij. Nu-i nimic, sunt doar termicele. Este perfect normal sa te simti ametit coborand in cercuri cativa metri, numai pentru a o lua din nou in sus pe urmatorul curent. In viata, nimic nu-i liniar, totul este supus unor suisuri si coborasuri, pe alte termice, de obicei dictate de altii. Important este ca le-ai tinut piept. Stii ca odata ce aparatul te anunta ca termicele depasesc o anumita viteza, esti in pericol de a fi doborat la sol sau agatat in varful unui brad. Asta nu te opreste sa zbori si a doua oara.

De citit si articolul care m-a inspirat in randurile de mai sus.

Tu ai curaj sa zbori?