In ultimele zile, intre 8 si 9 ma gasesc in traficul matinal bucurestean. Ma trezesc zambind la volan si fredonand nu stiu ce melodie, gandindu-ma ca destinatia mea nu este un birou de la capatul lumii, respectiv un bloc de sticla prafuit din Pipera. Vad conducatori auto care imi imita fredonatul, de la un stop la altul. O satisfactie stupida ma cuprinde, stiind ca ei mimeaza libertatea, in timp ce eu chiar ma bucur de ea.
Cred ca zambesc si ei gandindu-se la ce ma gandesc, din moment ce nu conduc o masina de peste 20K €. Pai e simplu. S-ar putea sa nu imi pese cat castig pe luna sau ce masina conduc, atata timp cat am libertatea mea si-un zambet autentic, cu miscarea musculaturii fetei perfect naturala. Rad si cu ochii.