Nu-i tabiet care să-mi aducă un zâmbet mai sincer pe buze decât o cafea servită în zorii zilei.
Mi-ar plăcea să stau aici cu mine la infinit, privind spre munte ori pajiști verzi, sorbind din cafeaua mea, într-o simetrie perfectă cu peisajul, simțind și visând cu fruntea descrețită și zâmbetul larg, trăind într-o lume paralelă cu mesajele lumii de care fug, aproape de râsete cristaline care se înalță sub cerul liber.