Ce bine-ar fi dacă am putea să lăsăm totul în urmă și să fugim neîntrerupt către un alt decor, către un alt aer de munte, către o altă stare, mereu nouă, îmbrățișând un alt dor, admirând mereu o altă panoramă…
Cum ar fi să ne trezim în fiecare dimineață fredonând o altă melodie, schimbând un zâmbet mereu nou, nealterat, rătăcind prin lume fără liste sau program, liberi de orice fel de constrângeri?
Leave a Reply