Ne vindem cu totul

Răzvan Exarhu scrie pe blog despre cele două tablouri de Nicolae Grigorescu vândute recent și mi-am amintit câtă tristețe mi-a inundat sufletul când am vizitat Muzeul Grigorescu pentru a doua oară, acum 3 ani…

Prima oară îl vizitasem la 7 ani. Atunci, în ’91, atmosfera din interiorul Muzeului Grigorescu era apăsătoare, cel mai probabil datorită tablourilor care ascundeau fiecare centimetru al pereților vechi; ceva mi-a rămas cumva întipărit în suflet. Atmosfera era apăsătoare într-un mod neobișnuit de plăcut. Eram într-un studio de pictor…

Acum 3 ani, când am intrat din nou în Muzeul Nicolae Grigorescu, am avut certitudinea că suntem o nație de prădători. Muzeul Grigorescu abia că număra 20 de tablouri.

După 10 minute de tăcere, consternată fiind de goliciunea pereților, mi-am găsit glasul și-am întrebat-o pe îngrijitoare (pentru că n-aș putea să-i zic curator) unde au dispărut tablourile. Mi-a răspuns șovăielnic că unele s-au vândut, iar altele sunt într-o expoziție itinerantă.

Sunt curioasă câte s-au întors…