Bucla infinita

Construiesc poduri. Alții le dărâmă. Plec. Recapitulare. Lupți să constuiești poduri și ajungi să culegi nisipul unui castel inundat. E bine că înveți tu ceva. Nu văd un capăt, ci doar o suită de secvențe. Ciclicitatea evenimentelor, gândurilor și constrângerilor devine sufocantă. Ajung claustrofobă în prezența minților înguste, mascate de-un volum de informații interesante proaspăt târguite. Îmi pare un fond de ten întins adolescentin pe o față a unei oglinzi binevoitoare. Mă minunez cât e de ușor să plămădești o mască de inteligență și/sau bunăvoință din nimic. Nu-i nimic, trebuie să moară și ultima picătură de naivitate și optimism. Mă cutremură limitele și limitații. Cum umor negru n-am, capitulez senin și-mi văd de treabă.

“Unii se abrutizează, alții se însingurează.” (dintr-o scrisoare primită de redacția Click FM, gând auzit în mașină, la 12 noaptea, undeva pe lângă Grădina Icoanei, în drum spre casă, conștientă fiind de decizia proastă proaspăt luată, dar cu fărâma de speranță a unui loz în plic pâlpâind în suflet). Mai bine însingurare, că la prima variantă tot primesc 503-uri.

Acum, citește un articol motivațional să-ți treacă amarul.