Despre Social Media Summit
Mi-a plăcut foarte mult conceptul de conferință regională de Social Media. Cel mai important punct de diferențiere au fost speakerii – au fost prezenți oameni cu adevarat pasionați de domeniu, cei dispuși să meargă acele extra miles pentru a face diferența în peisajul Social Media românesc (sau cel puțin așa am observat eu la SMS Sibiu).
Conferințele din București nu au chiar același farmec, în principiu pentru că ideile din prezentările unor agenții sunt orientate către atragerea de clienți, uneori cu emfază pe probleme, nu pe soluții. Poate doar mie mi se pare bizar că nici o agenție nu prezintă greșelile ei de început și modalitatea prin care a ajuns să le soluționeze?! Știam că din greșeli se învăță mai mult decât din succes…
Am ajuns la SMS București abia la prezentarea-poveste a lui Vlad Petreanu, care mi-a plăcut deosebit de mult pentru că a pus accentul pe arta povestirii în campaniile pe blog, oferind ca exemplu campania Dormeo, în maniera sa inconfundabilă.
De citit 2 prezentări: Mugur Pătrașcu și Costin Cocioabă. Aș vrea să revăd studiul realizat de Unlock Market Research, cel care a inspirat titlul articolului și prezentarea lui Alex Negrea, însă se pare că mai durează puțin până când vor ajunge pe SlideShare.
Dragoste în vremea Social Media
Ne-am obișnuit să cerșim atenție, apreciere, dragoste și complimente de la consumatori și clienți deopotrivă, însă nu prea suntem dispuși să muncim pentru a le obține și păstra (în Social Media și-n viață). Suntem o nație de vânzători, mai puțin de producători, fie că vorbim de conținut, strategie sau dezvoltare web.
Știu deja că puține agenții reușesc să treacă de la vânzare de livrare, la fel cum puțini reușesc să aducă consumatorii de Facebook pe pagini în mod natural, fără mite, promisiuni, spam și cerșit. Vechea poveste cu inbound versus outbound.
Studiile de piață și cercetarea de marketing sunt destul de rare, îndeosebi în Social Media .ro, dar Unlock Market Research a reușit să vină cu câteva statistici interesante.
Cel mai mult învățăm din analizarea reușitelor și eșecurilor celor din jur. Prezentarea Unlock Market Research a identificat câteva exemple pozitive și negative de strategii de comunicare și câteva mecanisme de atracție și de respingere a consumatorului de Facebook:
- Pagini Facebook de succes: Oreo, Carturesti, Pampers.
- Pagini Facebook din greșelile cărora putem învăța: H&M, Audi USA
Dacă ar fi un singur lucru de luat acasă de la SMS București, acela ar fi îndemnul de a iubi și de a respecta clienții și consumatorii, oferindu-le atenția și implicarea noastră.
Felicitările pentru organizare merg către echipa Biz!
P.S. Vă rog să mă scuzați pentru eventuala lipsă de noimă a articolului. L-am rescris de 3 ori, încercând să fiu cât mai moderată în afirmații și în același timp să-mi expun părerea sinceră despre niște lucruri.
Leave a Reply