Primavara Doamnei Stone la Roma

Mă surpinde modul în care trăiesc unele piese de teatru, felul în care sentimente de tot felul năvălesc simultan în mine, de la cele mai bune, la cele mai rele; mă surprind poveștile cu care empatizez. Nu încetează să mă mire dedicația oamenilor de pe scenă, la fel cum mi se pare bizară legătura dintre iubiri neîmplinite, decadență și moarte.

Ieri am petrecut 3 ore într-o altă lume, lumea teatrului în teatru – am fost la premiera piesei Primavara Doamnei Stone la Roma, dramatizare de Martin Sherman, după romanul omonim a lui Tennessee Williams, în regia Lianei Ceterchi.

Este una dintre puținele piese după care am rămas cu o stare de bine și cu câteva întrebări. Scenele se conturează în jurul poveștii de amor a doamnei Stone, poveste pe care fosta actriță ajunge s-o perceapă ca unică rațiune de a trăi. Întâlnim la tot pasul pilde despre imoralitatea unor situații, dar axul central al piesei mi s-a părut coruptibilitatea omului în momentul pierderii liantului dintre bucățelelele Eului.

Din broșura piesei de teatru:

Fiecare artist are o premisa fundamentala care-i marchează întreaga existență și această premisă poate să constituie stimulul a tot ceea ce creează. Pentru mine, premisa dominantă a fost nevoia de comprehensiune și de tandrețe și de tărie morală a celor încătușați și hăituiți de viață. (Tennessee Williams)

Merită să vedeți piesa Primăvara Doamnei Stone la Roma! Se joacă la Teatrul Mic.