
Aseară, după PR Forum, am fost la o întâlnire foarte faină cu bloggerițe din zona de Fashion & Beauty, dar și din Marketing – PR, la invitația lui Tudor. Motivul întâlnirii noastre a fost lansarea gamei de creme Eco Beauty de la Oriflame. Ne-am întâlnit într-unul din acele locuri al cărui interior îți stăruie în minte mult după îndepărtarea stimulului vizual – Casa Raw.
Oriflame și nostalgia
De îndată ce am văzut invitația, am știut că nostalgia mă va determina să merg la întâlnire…marca Oriflame mi-aduce aminte de primii ani de facultate, când cumpăram aproape lunar cam tot ce-mi pica în mână din catalogul Oriflame; era una dintre plăcerile obișnuite pe-atunci, înlocuită azi de cumpărăturile de pantofi, carnețele și lumânări.
Oriflame este una dintre acele mărci care construiește dorințe acolo unde nu există nevoi – vinde experiențe prin intermediul vizualului (fie că vorbim de catalog sau de ambalaj) și olfactivului – toate produsele au o aromă fină, care te poartă imediat către starea de relaxare, iar cele trei creme din gama Eco Beauty nu fac excepție. În plus, am înțeles că procentul ingredientelor naturale este peste 90%.
M-am amuzat să aflu că pot planta comunicatul de presă Oriflame. Mâine voi planta o hârtie – o hârtie cu semințe. Sper să răsară măcar o floricică. 🙂
Tu cât de Eco ești?
Răspunsul meu a venit destul de greu. Mi-am dat seama că nu sunt tocmai unde mi-ar plăcea să fiu din punct de vedere Eco și m-am simțit puțin rușinată, în sensul că singurul lucru eco pe care îl fac este că n-arunc gunoi pe stradă (ceea ce ține mai mult de bun simț decât de curentul Eco). Bloggerițele prezente fie participaseră la acțiuni Eco, fie se îngrijeau să nu risipească resursele de apă, energie electică, se ocupau de compactarea și sortarea gunoiului – lucruri pe care sper că voi începe să le fac și eu.
Mi-a plăcut mult discuția despre eco și raw food, atât datorită elementului de nou, cât mai ales pentru că a reușit să mă pună pe gânduri în privința gradului meu de eco friendliness.
Disciplina Eco – o preocupare constantă a mărcilor suedeze
Mărcile suedeze îmi plac din ce în ce mai mult. Odată ce Corina (Online Comms Manager la Oriflame) a început să ne povestească despre catalogul Oriflame, inevitabil m-am dus cu gândul la conferința de presă de lansare a catalogului IKEA – începuse cu aceeași idee – preocuparea companiei pentru reducerea consumului de hârtie, reciclare și plantarea de copaci. Am aflat de la Corina că materia primă pentru hârtia din care sunt fabricate cataloagele Oriflame vine din păduri controlate, unde pentru fiecare copac tăiat, Oriflame plantează unul nou și că din ce în ce mai multe cataloage Oriflame sunt fabricate din hârtie reciclată.
Casa Raw
Este genul de loc care îți pune un zâmbet pe buze de îndată ce deschizi ușa. Interiorul verde, măsuțele mici retro-chic, scaunele cu imprimeu de ziare, florile aranjate pe masă alături de apă cu lime și un soi de cătină asiatică, cărțile plasate pe un perte și contrastul cu borcănașele de condimente așezate pe rafturi improvizate din vechi lădițe de lemn, toate aceste detalii lăsau impresia că ai intrat în casa cuiva. Atenția sporită la detalii din zona HoReCa adaugă mereu un plus de plăcere vizitei, însă lucrurile handmade – DIY din interiorul Casei Raw m-au cucerit. (Acum mă tot gândesc să-mi cumpăr niște scaune albe pe care să le imprim cu ziare și aracet; dacă țin bine minte, ăsta este procesul. Deh, pasiunile pentru DIY mă vor costa vizite multe și scumpe pentru manichiuri spa:)).
Gazda noastră – Andreea ne-a spus că prepararea meniului raw pentru noi a durat 3 zile. În glasul ei se citea pasiunea pentru mâncarea raw-vegan. Cu zâmbetul pe buze, Andreea ne-a povestit în detaliu toate ingredientele ce-au stat la baza meniului. Am aflat că la Casa Raw trebuie să faci rezervare cu cel puțin 3 zile înainte, ținând cont că se deschide doar pentru evenimente și întâlniri. Am văzut și câteva produse la vânzare, pe care cel mai probabil le-aș putea comanda din magazinul online. Mi-ar fi foarte greu să scriu despre toate felurile de mâncare raw gustate, în principiu pentru că Andreea ne-a spus dintr-o suflare o sumedenie de ingrediente exotice. Poate ajută câteva imagini.
Alte impresii despre întâlnirea Oriflame de la Casa Raw puteți citi la Andressa, Andreea Stan și Anca Buzea.
P.S. Voi cât de eco sunteți?