Mă bucur că am avut ocazia să particip la training-ul certificat susținut de Philip Kotler în România. În cele 5 ore petrecute la Ateneu am avut deseori senzația că sunt la unul din cursurile de Marketing de la A.S.E.. Vă voi povesti doar câteva gânduri izvorâte din curs pentru că majoritatea informațiilor prezentate le puteți dobândi citindu-i cărțile, dar și pentru că mi se pare important să reușești să pleci de la evenimentele de marketing cu câteva idei pe care să încerci să le pui în aplicare.
Philip Kotler a susținut o prezentare complexă despre cum pot Managerii de Marketing să depășească perioadele dificile, motivele pentru care Marketing-ul tradițional devine din ce în ce mai ineficient, cum să marketezi către acționari, nu doar către clienți, cum să-ți construiești o strategie de inovație alături de un sistem de control, dar și cum să eviți “the brand bubble”.
Am avut senzația că acest curs s-a adresat directorilor și managerilor din companii, proprietarilor de afaceri din România, dar și celor aflați la început de drum în cariera de marketing. Pentru noi, cei care am dat examene din cărțile sale, a fost o repetiție binevenită a conceptelor învățate în facultate sau la masteratul de Marketing de la A.S.E..
Cred că pentru mulți oameni de marketing online prezentarea lui Philip Kotler a fost o adevărată sursă de cunoștințe noi, ținând cont că generațiile un pic mai tinere care activează acum în marketing online nu au practicat niciodată Marketing tradițional. Nu cred că sunt mulți cei care au calculat Return of Marketing Investment și nici n-au avut de-a face cu 3 din cei 4 P despre care vorbea Kotler în cărțile sale, ci doar cu partea de Promovare, deseori confundată cu întreg conceptul de Marketing.
Într-adevăr, sunt foarte puține companii în România care îți oferă șansa să înveți cum se face Marketing, cum ajungi să identifici nevoia unui consumator pentru dezvoltarea de produse noi, cum ajunge logistica să influențeze campaniile de marketing, sau cum te raportezi la marja de profit atunci când construiești bugetul unei campanii.
Key Takeaway 1: Încercați să ajungeți într-una dintre companiile care vă învață marketing dacă vă doriți să înțelegeți și să puneți în practică teoria din cărțile domnului Kotler.
Dl. Kotler a reușit să parcurgă în 5 ore toate conceptele de marketing esențiale pentru orice marketer care dorește să dobândească o viziune holistică asupra acestui domeniu aflat într-o permanentă schimbare.
Key Takeaway 2: cei 4 P n-au dispărut, ci doar s-au rafinat în cei 4 E și mai apoi în cei 4 A:
- Product – Experience – Acceptability
- Price – Exchange – Affordability
- Promotion – Evangelism – Awareness
- Placement – Everyplace – Availability
Key Takeaway 3: 6 atribute ale unui Manager de Marketing
1. Să fie vocea consumatorului în compania sa – să dezvolte programe de fidelizare a consumatorilor
2. Să monitorizeze evoluția pieții pe care activează, să adune informații despre consumatori în scopul dezvoltării unor produse și servicii noi, care vor duce la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale companiei
3. Să fie ambasadorul brandului
4. Să crească nivelul de performanță de marketing în companie prin actualizarea permanentă a instrumentelor, cunoștințelor și tehnologiilor utilizate în companie
5. Să aducă informații valoroase în portofoliul companei
6. Să măsoare și să raporteze performanțele financiare ale departamentului de Marketing și să gestioneze costurile serviciilor de marketing
Vă rog să vă rezervați 5 minute pentru a vă răspunde dacă ați ajuns să practicați cele de mai sus.
Cursul susținut de Dl. Kotler mi-a dat o stare de nostalgie – parcă mi-e puțin dor de vremurile în care măsurătorile pe care le făceam se raportau direct la profit, când o creștere de 20% pe vânzările dintr-o campanie însemna ceva, un ceva palpabil, măsurabil, care înlătura orice frustrare resimțită pe parcursul construirii acelei campanii, căci acțiunile de atunci nu se puneau pe picioare din condei, ci cu mult efort de a coordona oameni interni și externi companiei pentru a se implica și a livra la timp lucrurile necesare unei bune desfășurări. Acum, lucrurile rămân la nivel conceptual, la speranța construirii unei relații cu consumatorul, mai precis la creșterea procentul de retenție, cifră uneori greu de calculat și uitată de cele mai multe ori.
Key Takeaway 4:4 atribute ale brand-urilor de succes:
Inovație – Diferențiere – Recunoaștere – Respect
Key Takeaway 5: “If within 5 years you’re in the same business you are in now, you’re going to be out of business.”
Aceasta mi s-a părut cea mai bună idee cu care am plecat de la conferință. A venit ca o confirmare. Schimbările constante în modul de abordare al afacerii sau carierei tale sunt singurele elemente de siguranță. Adaptarea constantă la piață, studiul permanent al concurenței, revizuirea constantă a USP-ului și disponibilitatea la schimbări constante sunt singurele lucruri care te pot ajuta să te dezvolți profesional.
Dacă doriți să aflați mai multe despre cursul susținut de Philip Kotler, vă recomand să citiți 2 articole scrise de Doru Panaitescu, blogger oficial la Marketing 3.0: live blogging și interviu exclusiv cu Philip Kotler.
P.S. Chapeau bas agenției V+O / Bakers pentru organizare!