Chinezii, broastele si Romania

Soare, martie, 2003. Deschid geamul de la bucătărie să las aerul primăvăratic să intre în bucătăria parfumată artificial. Din scara învecinată ies doi chinezi sărăcăcios îmbrăcați. După un minut mai apar doi. Trec alte două minute și mai apare unul. Stranie priveliște. Rămân la fereastră uimită de spectacolul din fața mea. Îi văd cum intră într-o Dacie 1300 hodorogită și pleacă la drum. Cred că era înspre amiază, în China Town/Colentina.

Soare, iunie, 2012. Aștept în fața spălătoriei auto din cartierul chinezesc ieșirea buburuzei de la ultima sa ferchezuire. Un chinez de aproape 30 de ani intră cu un Audi A5 în spălătoria auto. Ascultă Kiss FM. Se dă jos și vorbește cu cei de-acolo să i se spele mașina. Niște blugi trei sferturi suflecați, un tricou amărât pe el și-o pereche de șlapi galben cu verde îl fac să se integreze perfect în peisajul spălătoriei. Cu greu făceai diferența între el și angajații care încercau să-l convingă să-și repare mașina pe 30 de milioane…că știu ei un service bun. Chinezul zâmbește și zice 23. Trec câteva minute și își aprinde o țigară. Rămân uitându-mă lung la el.

2003. Nopți liniștite de mai. Deschid geamul din dormitor pe la 12 noaptea și stau pe pervazul alb ascultând concertul broaștelor de pe lacul Fundeni. Știu că toți cocoșii vecinilor mă vor trezi în cor la 6 și mă trezesc zâmbind. E bine. Am făcut o alegere bună.

2012. Nopți toride de iunie. Deschid geamul din dormitor pe la 12 noaptea și aștept cuminte să se potolească traficul. E aceeași stradă, însă am senzația că-i cu totul alta. Închid după 30 de minute. Știu ce m-așteaptă și ce nu. Sunetele broaștelor în sezonul de împerechere și cele ale cocoșilor au dispărut de câțiva ani. În locul lor, Audi-uri, X5-uri și alte drăcii de Jeep-uri și SUV-uri vor da raidul obișnuit între 3 și 5 pe strada mea, huruind la plecarea din parcările învecinate. Chinezii conduc foarte prost și uneori le mai lovesc de bordurile noi ale cartierului.

Credem în mai bine?

Văzându-l pe chinezul de azi și pe alții ca el, m-am întrebat cât de rău este în România. M-am întrebat de ce mulți foști colegi și amici pleacă din această țară în care și chinezii au dovedit că evoluția, cel puțin cea financiară, este posibilă. Dar nu-i dau exemplu pe chinezii care îmi agită nopțile cu SUV-urile lor luate pe banii câștigați de la românii care vin din toată țara pentru comerțul din piața îmbâcsită numită “Europa”. Sunt mulți alții care o duc și mai bine decât ei. În cartierul chinezesc câteva pâlcuri de arabi și-au deschis fast-food-uri, măcelării și restaurante. Și ei au venit în România pentru o viață mai bună, cel puțin din punct de vedere financiar.

Majoritatea celor care pleacă din țară o fac pentru venituri mai mari. Nu am auzit pe cineva să zică că vrea să plece din cele două motive care îmi par corecte: acces la un sistem sanitar mai bun și trai într-o societate mai civilizată, într-un oraș mai curat. Toți cei cu care am discutat au plecat din motive financiare, iar aici chinezii sunt un exemplu la fel de bun ca oricare altul.

Chiar dacă acum nu se mai deplasează în Dacii 1300, ci în Audi A5, chinezii tot se trezesc în fiecare dimineață/noapte la 3 și pleacă spre Europa, astfel încât să poată deschide stand-urile la 5. O fac zi de zi și nu se plâng. Așa au ales ei să trăiască – în țara asta pe care și eu o blamez uneori. Nu se pot face bani în România? Oh, ba da. Și încă câți. Calitatea vieții este mult mai scăzută decât în Elveția sau Japonia, dar totuși e mai bună ca în China sau țările arabe de unde provin vecinii mei.

Adaptare

Oportunități sunt. Ochi să ai să le vezi și timp pentru a cerceta care este cea mai bună pentru tine. Adaptare la noi situații. Chinezii s-au adaptat la România. Nu știau limba și nici nu cunoșteau pe nimeni. Mulți nici nu cred că știu carte, însă au făcut ce-au putut cu ce-au avut. S-au evaluat realist și au luat o decizie – să facă comerț. Au identificat o nevoie pe piața din România și au satisfăcut-o. Și ei n-au școală și nici pretenție de oameni c-un nivel de inteligență peste medie.

Ți-ai pierdut job-ul? Nu găsești altul acceptabil din punct de vedere financiar? Problema nu-i neaparat la angajatori, poate fi și la tine. Ai epuizat toate lucrurile pe care puteai să le faci pentru a te dezvolta profesional și tot nu-ți găsești un job mulțumitor? Mi-e greu să cred pentru că întotdeauna putem învăța lucruri noi. Am senzația că opunem prea multă rezistență la ideea de schimbare.

Poți s-o iei de la capăt?

Experiențele nu se șterg cu buretele. Ele sunt bucățelele care alcătuiesc persoana de azi.

Începuturi. Toate sunt faine, însă după ce euforia se diluează în noul aer ce rămâne? Rămâi tu, cu bune, cu rele și cu câteva experiențe noi. Nu te vei schimba dramatic și nici nu vei fi brusc mulțumit de tine și de cei din jur. Ești tot tu, într-un alt context.

Da. Și mie îmi vine să plec uneori din țară. Pentru că vreau niște lucruri pe care aici nu le am, însă nu țin de aspectul financiar, ci de dorința de a trăi și în alte contexte, de a cunoaște și alte mentalități. Pe de altă parte, România este o țară care oferă oportunități pentru un trai mai bun chinezilor, arabilor și românilor deopotrivă.

Înainte să te gândești să pleci din România

încearcă să evaluezi realist dacă insuccesul tău financiar are vreo legătură cu sistemul sau cu tine. E mai ușor să schimbi un context decât să încerci să schimbi lucruri la tine, deși în cea de-a doua ipostază ai mult mai multe de câștigat. Știu cum e. Încerc mereu să schimb câte ceva la mine și mereu e greu înspre foarte greu.

Poate-i cazul să înțelegem că mulțumirea rareori vine de la oamenii din jur, de la o societate, de la o țară. De obicei vine din interior, din schimbările pe care suntem dispuși să le facem la noi.

P.S. Și dacă vreți o viață liniștită, mai lăsați știrile și emisiunile politice în pace. Atenția excesivă la ceea ce se întâmplă pe scena politică sau la posturile TV ne deraiază de la obiectivele noastre, de la mulțumire, de la acea liniște frumoasă care vine din credința că totul va fi bine și că asta ține numai de noi.