Infuzie de bine: gaseste copilul din tine

Am intrat pe poarta din lemn într-o curte ce dădea către o liniște asurzitoare. Știam că înăuntru voi găsi “haos”. Am ezitat puțin. Așa fac mereu când anticipez sosirea unui val de emoții.

De la intrare mi-am lipit ochii de pereții împodobiți cu vrăjitoare și dovleci de carton colorați în portocaliu și negru. Se pregăteau de sărbătoare: conduri de vrăjitoare, șoricei negri pe scări, mături și dovleci de hârtie, toate păreau că presară praf de magie peste un loc desprins dintr-o poveste. Și mi-am dat seama de ce îmi place atât de mult să redecorez casa: îmi place să fabric noi povești sau să privesc povești vechi dintr-o nouă perspectivă. Decorul îmi influențează starea de spirit.

Adulții din zonă mi-au devenit instant invizibili. Știam că odată ce voi păși acolo, starea mea se va schimba. Mereu în bine. Locul îmi pare un punct de convergență al sentimentelor pozitive.

Am petrecut 3 ore în curtea liniștită, stând la povești cu câteva doamne care construiseră acest loc magic. Una dintre ele desena conduri de vrăjitoare pe carton verde și apoi îi decupa.

Eram atentă și la glasurile vesele de dincolo de ziduri și primeam starea lor de bine. Pe măsură ce fruntea mi se descrețea, mă gândeam că poate-i cel mai terapeutic lucru din lumea asta. Să stai și să te uiți la ei cum se iau de mâini, cum se așează în șir indian de îndată ce primesc îndemnul educatoarei, cum zumzăie ca niște albine dintr-o încăpere în alta, cum zâmbesc ca și cum nimic nu-i rău în lume.

Cred că este unul dintre cele mai neobișnuite lucruri. Să te simți bine doar văzând mulți prichindei cum se agită de colo până colo. E ca și cum ai lua un energizant. Te trezești puțin din amorțeala lucrurilor care te macină.

Pentru că oamenii mici îți pun o problemă de oameni mari, iar tu te simți nevoit să-i răspunzi.

Oare acum nu contează mai mult decât atunci sau mâine? Pentru ei nu există trecut sau viitor conștientizat în întregime, ci doar acum.

Acum e momentul să dansezi fără să știi de ce, să zâmbești ca și cum nimic nu-i rău în lume, să iei copilul ce-ai fost de mână și să-l faci să simtă că încă trăiește într-un ungher al minții tale.

M-am întors acasă și-am citit articolul ăsta. L-am citit și a doua oară. Pentru că uneori citim cu mintea, iar alteori cu sufletul.