• Home
  • Servicii SEO
  • Arhive

Ana Matei

  • Marketing
  • Travel
  • Despre
  • Contact

Acasă / Marketing / Stimulii creativității

Stimulii creativității

fashion design book

De unde vine preocuparea asta

Mi s-a spus de atâtea ori că sunt analitică, încât am ajuns să mă întreb dacă nu cumva sunt doar un miner într-o ocnă de date, făcând prea multe conexiuni cu prea puține elemente, uneori prea multe pentru binele meu.

Analitică sau nu, m-am pornit în căutarea creativității. O văd în opoziție, iar eu iubesc extremele care coabitează același creier, uneori chiar și pe ale mele. E o temă pe care o vizitez destul de frecvent. Poate or fi fost vinovate acele puține furtuni de creiere în care n-am reușit să scot nici măcar o vorbă pe care s-o simt demnă de mine. Sau poate vreau să evadez din tabele, grafice și cifre. Ah! Mi-am făcut grafic de productivitate. O să-l pun cândva pe blog.

Să trecem la fapte

Treptat, aproape imperceptibil, am început să vânez sursele de creativitate și puținii creativi pe care îi cunosc.  Evident, ambele acțiuni duc către răspunsul la întrebarea din titlu: Care sunt stimulii creativității?

Cum am obiceiul să insist până obțin ce-mi doresc, am ajuns ca acum, după 6 luni de plutit în derivă în căutarea magiei din spatele creativității unor amici, să trag linie și să pun pe listă câteva obiceiuri bune ale oamenilor creativi, pe principiul că toată viața învățăm și din copiat.

Iată-le:

Citesc povești

Citesc mult, dar nu cărți pe care le-aș citi eu. Eu citesc mai mult cărți despre marketing, iar ei cară cele mai grele cărți de povești. 2 exemple: Harry Potter și Game of Thrones & co. Chiar să fie așa inutil să citim povești? Poate că nu.

Am dedus eu că trebuie să caut plăcere nealterată de pragmatism. Și-atunci am început să citesc din nou povești. Prima poveste a fost The Great Gatsby, iar acum aștept să pice creativitatea din cer. 🙂 M-am abonat la SendMeAStory.com (via Tara Duveanu) și mi-am pus pe masă tot felul de cărți despre imaginație și câteva nuvele fantasy.

Colecționează obiecte, idei și informații

Sunt colecționari. Bine, și eu am o manie ușoară a colecțiilor, însă ei mă întrec peste poate. Își colecționează la fel de bine gândurile în liste și țin evidența lucrurilor faine întâlnite în drumul lor. Se pare că este un exercițiu propice dezvoltării creativității.

Și cum fiecare obicei observat se traduce într-o copiere, mi-am pus în gând să-mi fac liste de lucruri interesante, pe care să le vizitez cel puțin lunar, dar și o colecție de fluturi, așa cum am văzut eu în Larousse, o enciclopedie foarte tare pe care-o răsfoiam în copilărie, încercând să învăț franceza.

Urmează cursuri de artă 

Au alte tabieturi, mult mai sănătoase decât ale mele. Învață lucruri inutile pentru oameni c-un simț practic prea dezvoltat.  De exemplu pictură. Sau cântat la tobe. Sau urmează cursuri de creativitate în scris și vorbit despre sine.

Iar în avântul rezoluțiilor nescrise pe 2013, m-am decis să mă urmez un curs de desen. Joi este a doua lecție. Mi s-a pus în minte să fac crochiuri și ilustrații de modă.

Incursiunea mea în căutarea creativității nu s-a oprit doar la studiul oamenilor creativi pe care îi cunosc și admir, ci și la analiza propriilor obiceiuri, cele despre care am citit că ar putea fi sursa puținelor AHA-uri creative de care sunt capabilă.

–          Sunt organizată și iau mereu notițe.

–          Alternez perioadele de singurătate cu cele în care particip la diferite activități creative, de obicei ca parte a unui grup.

–          Caut să schimb mereu decorul și să experimentez lucruri noi. Am observat că schimbatul decorului mă ajută cel mai mult atât în creație, dar și în productivitate. O simplă vizită într-o cafenea nouă mă face să reduc timpul petrecut pe un raport cu 20%.

Îmi doresc să exersez activitățile creative în grup. În 2012 am participat la câteva furtuni de creiere, iar ele m-au ajutat să înțeleg și mai bine procesul prin care ajungem în cea mai creativă stare. Am experimentat blocajele și am găsit o soluție pentru ele: pauza și distribuirea atenției către alte activități. Sunt cele 2 lucruri de care trebuie să țin cont și pe viitor: să mă opresc mai des și să nu mă las pradă gândului terorizant că se apropie termenul de predare și eu n-am livrat acea piesă creativă din puzzle.

Ca să nu lungesc și mai mult articolul, închei aici cu un mic ghid al stimulării creativității, grație ZenHabits.

Dacă aveți și alte idei sau obiceiuri creative, vă invit să lăsați un comentariu. M-ar ajuta atât pe mine, cât și pe cei aflați în căutarea mecanismelor care ne fac mai creativi.

Jan 15, 2013AnaMatei

AnaMatei

Digital Marketing Consultant (SEO, CRO, UXD)
Abonează-te la Newsletter și primești articole noi pe email.

Noi vs noiExperienta unui utilizator cu HTC Windows Phone 8S
Comentarii: 5
  1. Raluca
    10 years ago

    Pe mine cel mai mult m-a ajutat fotografia în direcția asta și ulterior scrisul. Cred că orice pasiune care îți pune la încercare creativitatea te poate ajuta, dacă ai răbdare.

    Ideea cu cărțile de povești este simpatică :)

    Am atins și eu subiectul pe blog într-un articol mai vechi, aici: http://ralucatanase.ro/34-de-moduri-pentru-a-fi-creativ/.

    RaspundeCancel
    • AnaMatei
      10 years ago

      Imi aduc aminte de clipul acela. Cred ca l-am vazut de 2 ori. :)

      RaspundeCancel
  2. Ana Musat
    10 years ago

    Eu citesc acum o carte foarte interesanta - Jocurile mintii de Michael Mitchalko. Are multe exercitii interesante si distractive de creativitate, cum ar fi sa alegi niste cuvinte la intamplare si sa creezi o poveste care sa aiba sens, sau o reclama de detergent de exemplu.
    Sau cand citesc ceva (articol sau poveste) imi place sa scriu pe foaie 3 variante de final.

    RaspundeCancel
    • AnaMatei
      10 years ago

      Multumesc frumos pentru recomandari. :)

      RaspundeCancel
  3. Daniela
    10 years ago

    Tare ideea cu cartile de povesti. si eu citesc doar carti de markleting, business, management ... si parca ma invart in acelasi cerc. Sunt momente cand ideile refuza sa vina la mine :)))

    RaspundeCancel

Leave a Reply Cancel reply

AnaMatei

Digital Marketing Consultant (SEO, CRO, UXD)
Abonează-te la Newsletter și primești articole noi pe email.

10 years ago 5 Comments Marketingcreativitate, stimuli creativitate
0
GooglePlus
0
Facebook
0
Twitter
Abonează-te la Newsletter

powered by MailChimp!
From the Travel Blog:

Lisbon's Hidden Gems (15 Secret Spots) >>

Bucharest Specialty Coffee Guide & Map >>

Road Trip in Andalusia >>

Contact

Email: contact@anamatei.ro

Name: Ana Matei

Links

LinkedIn

SlideShare

Articole Recente
  • Campanii pe Instagram Stories: Bacardi Instant DJ
  • De ce să mergi în vacanță în Republica Moldova
Caută
2009-2016 © Ana Matei