De unde vine preocuparea asta
Mi s-a spus de atâtea ori că sunt analitică, încât am ajuns să mă întreb dacă nu cumva sunt doar un miner într-o ocnă de date, făcând prea multe conexiuni cu prea puține elemente, uneori prea multe pentru binele meu.
Analitică sau nu, m-am pornit în căutarea creativității. O văd în opoziție, iar eu iubesc extremele care coabitează același creier, uneori chiar și pe ale mele. E o temă pe care o vizitez destul de frecvent. Poate or fi fost vinovate acele puține furtuni de creiere în care n-am reușit să scot nici măcar o vorbă pe care s-o simt demnă de mine. Sau poate vreau să evadez din tabele, grafice și cifre. Ah! Mi-am făcut grafic de productivitate. O să-l pun cândva pe blog.
Să trecem la fapte
Treptat, aproape imperceptibil, am început să vânez sursele de creativitate și puținii creativi pe care îi cunosc. Evident, ambele acțiuni duc către răspunsul la întrebarea din titlu: Care sunt stimulii creativității?
Cum am obiceiul să insist până obțin ce-mi doresc, am ajuns ca acum, după 6 luni de plutit în derivă în căutarea magiei din spatele creativității unor amici, să trag linie și să pun pe listă câteva obiceiuri bune ale oamenilor creativi, pe principiul că toată viața învățăm și din copiat.
Iată-le:
Citesc povești
Citesc mult, dar nu cărți pe care le-aș citi eu. Eu citesc mai mult cărți despre marketing, iar ei cară cele mai grele cărți de povești. 2 exemple: Harry Potter și Game of Thrones & co. Chiar să fie așa inutil să citim povești? Poate că nu.
Am dedus eu că trebuie să caut plăcere nealterată de pragmatism. Și-atunci am început să citesc din nou povești. Prima poveste a fost The Great Gatsby, iar acum aștept să pice creativitatea din cer. 🙂 M-am abonat la SendMeAStory.com (via Tara Duveanu) și mi-am pus pe masă tot felul de cărți despre imaginație și câteva nuvele fantasy.
Colecționează obiecte, idei și informații
Sunt colecționari. Bine, și eu am o manie ușoară a colecțiilor, însă ei mă întrec peste poate. Își colecționează la fel de bine gândurile în liste și țin evidența lucrurilor faine întâlnite în drumul lor. Se pare că este un exercițiu propice dezvoltării creativității.
Și cum fiecare obicei observat se traduce într-o copiere, mi-am pus în gând să-mi fac liste de lucruri interesante, pe care să le vizitez cel puțin lunar, dar și o colecție de fluturi, așa cum am văzut eu în Larousse, o enciclopedie foarte tare pe care-o răsfoiam în copilărie, încercând să învăț franceza.
Urmează cursuri de artă
Au alte tabieturi, mult mai sănătoase decât ale mele. Învață lucruri inutile pentru oameni c-un simț practic prea dezvoltat. De exemplu pictură. Sau cântat la tobe. Sau urmează cursuri de creativitate în scris și vorbit despre sine.
Iar în avântul rezoluțiilor nescrise pe 2013, m-am decis să mă urmez un curs de desen. Joi este a doua lecție. Mi s-a pus în minte să fac crochiuri și ilustrații de modă.
Incursiunea mea în căutarea creativității nu s-a oprit doar la studiul oamenilor creativi pe care îi cunosc și admir, ci și la analiza propriilor obiceiuri, cele despre care am citit că ar putea fi sursa puținelor AHA-uri creative de care sunt capabilă.
– Sunt organizată și iau mereu notițe.
– Alternez perioadele de singurătate cu cele în care particip la diferite activități creative, de obicei ca parte a unui grup.
– Caut să schimb mereu decorul și să experimentez lucruri noi. Am observat că schimbatul decorului mă ajută cel mai mult atât în creație, dar și în productivitate. O simplă vizită într-o cafenea nouă mă face să reduc timpul petrecut pe un raport cu 20%.
Îmi doresc să exersez activitățile creative în grup. În 2012 am participat la câteva furtuni de creiere, iar ele m-au ajutat să înțeleg și mai bine procesul prin care ajungem în cea mai creativă stare. Am experimentat blocajele și am găsit o soluție pentru ele: pauza și distribuirea atenției către alte activități. Sunt cele 2 lucruri de care trebuie să țin cont și pe viitor: să mă opresc mai des și să nu mă las pradă gândului terorizant că se apropie termenul de predare și eu n-am livrat acea piesă creativă din puzzle.
Ca să nu lungesc și mai mult articolul, închei aici cu un mic ghid al stimulării creativității, grație ZenHabits.
Dacă aveți și alte idei sau obiceiuri creative, vă invit să lăsați un comentariu. M-ar ajuta atât pe mine, cât și pe cei aflați în căutarea mecanismelor care ne fac mai creativi.