Vacanță în Republica Moldova: Chișinău și Ungheni

Un tanc stă cocoțat în tufișurile unui deal din Cornești, localitate situată în Republica Moldova, aproape de graniță; nu se mai știe dacă a fost uitat acolo sau stă pe post de obiectiv turistic, cert e că tunul este încă îndreptat către România.

O bucată de 2 m de gard din lemn, prevăzut cu sârmă ghimpată, cu plăcuța de informații furată, stă la marginea localității de frontieră Ungheni, la capătul unui parc lăsat în paragină, semn că acolo a fost o graniță trasă prin anii ’50. Mi s-a spus că are doar 2 m lungime pentru că bucăți din el au fost transformate în suveniruri.

Mănăstirea Sfântului Mucenic Gheorghe din Ungheni și Biserica Alexandru Nevski sunt două locuri bune de reculegere. În interiorul lor este plin de flori, liniștit și curat, așa cum nu ai să vezi în altă parte a Ungheniului.

Ungheni este unul dintre cele mai verzi orașe pe care le-am văzut până acum. Se zice că are cel mai lung bulevard de castani din Europa. Orașul e împânzit de statui, mărturii ale taberelor de sculptură organizate de 5-6 ani încoace, dar și de monumente rusești și moldovenești, pline de coroanele depuse pe 9 mai.

Puful plopilor din acest sezon și praful considerabil mai mult decât într-un deșert se ridică la un vânt un pic mai puternic, suficient de mult încât să facă plimbarea pe jos destul de anevoioasă.

Și jur că nu mă mai plâng niciodată de gropile din România! În Ungheni, indiferent dacă alegi să mergi pe jos sau cu mașina, ai de străbătut groapă după groapă. N-am văzut vreo porțiune de asfalt lină mai lungă de 300 m. Trotuarele sunt săpate și lăsate așa, iar carosabilul este o provocare pentru orice șofer, așa cum n-am văzut nici pe cel mai dărăpănat drum din România.

Totuși, după un concert Valy Boghean & Band în Ungheni, dl. primar a fost aplaudat de întreaga sală. Am rămas stupefiată.

Seara, Ungheni devine un oraș verde pentru că nu există iluminare stradală, prilej de rupt gâtul prin gropile ce stau pe așa-zisele trotuare.

Surprinzător, oamenii sunt ok. S-au obișnuit cu toate neajunsurile astea, la care se mai adaugă și lipsa locurilor de muncă. Sectorul privat este subdezvoltat, așa că în fiecare familie există cel puțin o persoană plecată la muncă într-o altă țară, mai frecvent în Rusia (construcții) sau în Spania, Italia și Portugalia.

___________________

Am stat cu gura căscată ascultând o tipă din Transnistria vorbind despre războiul din anii 90. Vădit emoționată, tipa în jur de 30 de ani povestea cum femeile și copii au fost evacuați și cum la întoarcerea de după aplanarea conflictului era la un pas de a călca pe un teren minat, despre cum a fost purtată de rude cu ochii închiși printr-o pădure plină de mâinile și picioarele celor care călcaseră pe minele abandonate și alte povești de groază trăite în copilăria sa din Transnistria.

Acum stă liniștită în Ungheni, iar lumea din Dubăsari își continuă viața la fel de nestingherită. Soțul ei nu își putea explica cum oameni cu experiențe similare cu ale ei, care au trăit câțiva ani în România (pentru că au urmat facultatea în Brașov), s-au întors să locuiască în Dubăsari. Sigur, viața este mai ieftină, de la mâncare la apartamente, iar zona este mai liniștită decât a fost odată, însă…Transnistria e stat în stat, jucând după alte reguli decât cele din restul Moldovei.

___________________

Am fost la un vin cu câțiva jurnaliști moldoveni. Legile educației în Moldova, lipsa posibilității de a cumpăra cărți românești sau străine pe piață, instabilitatea politică și lipsa de direcție a tinerilor sunt câteva dintre temele discutate la masă, uneori pe-un ton resemnat, alteori pe unul contrariat. Mi s-au părut oameni faini și liniștiți. N-am auzit pe nimeni să se plângă de salarii sau de viața grea de jurnalist.

___________________

Chișinău este mult mai curat ca Ungheni. Mi-a plăcut, deși majoritatea clădirilor sunt construite de ruși. Sunt câteva obiective turistice de bifat: Catedrala din Chișinău, Focul Veșnic, Muzeul de Istorie, clădirea Primăriei și micul Arc de Triumf. Și aici sunt foarte multe monumente rusești și moldovenești, majoritatea sculpturi în cinstea eroilor căzuți.

E cam de 2 ori mai ieftin să mănânci la un restaurant în Chișinău decât în București – Eli Pili e un restaurant bun (mâncare, servire, decor și prețuri). Când vine vorba de cazare în Chișinău, un hotel de 3* aproape de centru costă 75 euro/noapte/cameră dublă (Klassik), iar unul de 4* costă în jur de 100 euro/noapte.

___________________

În Moldova te simți într-adevăr ca într-o altă țară pentru că se vorbește foarte multă rusă sau moldovenească cu rusisme, motiv pentru care-i tare bine să ai ghid. Dacă vrei să mergi în Moldova, te sfătuiesc să lași mașina acasă, altfel riști să o șubrezești înainte de vreme sau să o accidentezi (nu se prea respectă regulile și da, e mai rău ca în București). E bine de știut că în gara internațională din Ungheni nu există un banal automat de cafea sau că biletele de tren se scriu de mână. Resetarea așteptărilor și răbdarea sunt necesare pentru o vizită în Republica Moldova.

Mărturisesc că vizita de 4 zile în Republica Moldova mi-a deschis mintea. Mi-am dat seama că ar trebui să mă plâng mai puțin de problemele din București, să apreciez ceea ce am și să văd România cu ochi un pic mai indulgenți. Sigur, fără exagerări, însă mi s-a părut interesantă comparația acestor două realități. De apreciat că n-am auzit pe nimeni să se plângă de nimic, deși senzația mea este că o duc mult mai greu ca noi.