
Să economisim
Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că sunt una dintre cele mai cheltuitoare persoane pe care le cunosc. Rușinea este amplificată și de faptul că părinții mei au încercat să mă educe să economisesc și mi-au arătat beneficiile unui astfel de comportament: au reușit să cumpere 2 apartamente în plus, iar mama are cont de economii. Nu, nu cred că am crescut într-o familie de oameni cu bani, ci mai degrabă într-o familie de oameni care economiseau constant, fără să ne lipsească ceva vreodată. Dar eu nu prea m-am gândit să economisesc, probabil pentru că șterg pe furiș linia dintre nevoie și dorință.
Însă, de ceva timp încoace, am început să mă gândesc la economii. Aici intervine și una dintre prietenele mele, care scrie zilnic despre metode de economisire. M-a pus pe gânduri și m-a determinat să încerc să economisesc și eu. În plus, mi-am dat seama că nici stilul meu de viață nu-i tocmai sustenabil, iar asta are un impact și asupra economiilor.
Așadar, am pornit un proiect cu mine de câteva săptămâni încoace, în ideea de a încerca să am un stil de viață sustenabil și să economisesc în același timp. Prin urmare, citesc tot mai multe articole sau studii despre economisire și cer sfaturi ușor de pus în practică.
Ce putem face pentru a avea un stil de viață sustenabil
(studiu de caz)
Recent, am primit un studiu de caz bun despre cum să adopți un stil de viață sustenabil și să economisești 17,5% din venitul tău. Unilever și 360 Insights au derulat un experiment social în 7 familii de români, cu profile demografice diferite, cu scopul de a răspunde la întrebarea “Ce putem face pentru a avea un stil de viață mai sustenabil?”. Am citit testimonialele oferite de participanți – au recunoscut că a fost o provocare la început, dar că s-au bucurat să vadă că pot economisi prin reducerea risipei de apă și alimente.
2 idei preluate din studiu, ce sper să rămână mereu cu mine:
– Planificarea unui meniu pentru toată săptămâna, cu gramaje, astfel încât să putem avea o listă de cumpărături bine făcută, ori de câte ori ne ducem la supermarket. Am încercat de câteva ori să fac liste pentru cumpărăturile pe care le fac de 2 ori pe săptămână, însă nu am luat în calcul micile cumpărături de zi cu zi. Cheltuielile suplimentare au fost mai mari decât mă așteptam. Prin urmare, am decis că trebuie să fac liste pentru orice cumpăr.
– Economisirea apei prin dușuri scurte, oprit apa în timpul spălatului pe dinți și programarea unei singure zile pe săptămână pentru spălat haine. Cred că o să o reușesc parțial, respectiv partea cu spălatul hainelor. Dar o să le încerc și pe cele 2, deși nu-mi vin natural.
Beneficiile acestor 2 bune practici pentru reducerea amprentei noastre asupra mediului:
În cele 6 săptămâni de implementare a recomandărilor, participanții au economisit până la 8 metri cubi de apă și au redus aproape în totalitate cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, economisind în același timp aproximativ 17,5% din venituri.
Am aflat din studiu că numai în România cantitatea de alimente aruncate în fiecare an depășește 5 milioane de tone, iar în Uniunea Europeană – aproximativ 90 de milioane de tone/an! Risipa de apă și alimente a devenit o problemă destul de mare; prin urmare 2014 va fi anul european de luptă împotriva risipei alimentare.
Cred că ar fi bine să încercăm și noi să reducem risipa de mâncare și de apă, atât pentru a reduce amprenta noastră asupra mediului, cât și pentru a economisi.