
Responsabilitatea Socială este unul dintre subiectele cele mai discutate în ultimii ani. V-ați întrebat vreodată de ce acum și de ce din ce în ce mai mult ?
Discutând cu tot mai mulți oameni despre RS și urmărind puțin peisajul social media din acest domeniu, m-am întrebat 2 lucruri : se implică oamenii din ce în ce mai mult în diferite cauze sau doar m-am înconjurat eu de câțiva oameni care simt nevoia de a îi ajuta pe cei din jur un pic mai mult decât ceilalți? Tind să cred că este un pic din fiecare.
Analizând puțin situația, acum câțiva ani nu prea aveai oportunități de voluntariat, așa cum găsești azi la tot pasul. Încercând să-mi explic avântul pe care l-a luat voluntariatul în ultimii ani, am ajuns la ideea că se datorează în mare parte contextului.
Tot mai multe companii dezvoltă proiecte CSR, prin care încearcă să ofere soluții concrete la problemele cu care se confruntă societatea românească, ceea ce crează un mediu propice pentru voluntariat. La aceste proiecte CSR, se adaugă și proiectele ONG-urilor, care îmi par mai multe de la un an la altul. Ambele contribuie la dezvoltarea unui context favorabil pentru voluntariat, ceea ce este îmbucurător, ținând cont de cât de puțin se implică statul în dezvoltarea unor proiecte sustenabile în orice direcție.
O confirmare că numărul celor care se implică în problemele societății românești a crescut considerabil în ultimii ani mi se pare legea recent adoptată, conform căreia voluntariatul va fi considerat experiență profesională, în situația în care activitățile se încadrează în domeniul studiilor absolvite. (*sursa). Un interviu interesant despre Legea Voluntariatului găsiți aici.
Discuțiile pe care le-am purtat cu oamenii din jurul meu mi-au arătat că există trei tipuri de voluntari: cei care se implică în orice proiect, cei care țin foarte mult la o cauză (în general cei care aleg Mediul) și cei care nu știu încă în ce ar fi mai bine să se implice, dar participă ca voluntari în proiectele care le sunt propuse.
În orice tip de voluntar v-ați încadra, sunt convinsă că vă veți bucura să aflați despre prima platformă-referendum de responsabilitate corporativă – TeImplici.ro, dezvoltată de Romtelecom și Cosmote România, al cărei scop este să colecteze opiniile membrilor comunității cu privire la teme de interes major: Educație, Sănătate, Protecție Socială, Mediu, Dezvoltare, Inovație, astfel încât ele să poată fi dezvoltate în continuare, cu susținerea financiară a mediului privat.
Cum puteți ajuta Voi?
Puteți vota temele de interes pentru voi pe TeImplici.ro până pe 30 iunie. Scopul votării este identificarea punctelor nevralgice din fiecare domeniu, în vederea dezvoltării de proiecte – soluții concrete la problemele importante pentru voi.
În ce mă privește, Mediul și Educația sunt cele două domenii din topul listei, însă consider că în toate domeniile este nevoie de ajutor.
De ce să vă implicați?
Pentru că vă preocupă ce se întâmplă în jurul vostru, pentru că proiectele ce vor fi dezvoltate în urma acestei prioritizări prin votare vor rezolva niște probleme concrete în cele 6 domenii de interes, pentru a vă simți bine făcând bine.
Partenerii TeImplici.ro sunt: Asociația Telefonul Copilului, Smartatletic, Asociația Amazonia, Asociația Mai Mult Verde, ViitorPlus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă, Fundația Leaders, Asociația P.A.V.E.L.. Lista rămane deschisă pentru orice organizație care dorește să se alăture comunității TeImplici.ro prin susținerea temelor relevante pentru activitatea lor.
Leave a Reply