Să citim și altceva
Revoluția Print-ului prinde contur
De îndată ce am trecut dincolo de granițele autoimpuse – în afara cărților, site-urilor, blogurilor de marketing și tehnologie, m-am trezit că există o mișcare silențioasă și constantă de susținere a Print-ului.
Digitalizarea informației a dus deja la apariția unor probleme legate de stresul informațional perceput de noi, fie că vorbim de o anxietate cauzată de imposibilitatea de a consuma tot ce se produce, fie de teama generată de riscul pierderii unei informații prețioase pentru noi (FOMO).
Desigur, suprasaturarea cu informații nu se aplică tuturor.
Sunt niște meserii mai predispuse ca altele.
De exemplu, marketingul digital presupune un consum foarte mare de informații într-un ritm foarte alert, pe când în vânzări, eficiența unui om nu scade prin lipsa aportului constant de informații.
Moderarea consumului informațional la un volum digerabil este așadar o necesitate mai mult pentru anumite categorii de oameni.
Ce facem? Începem să triem, iar cel mai accesibil filtru devine calitatea informației.
Ușor de spus, greu de făcut, mai ales dacă petreci prea mult timp pe rețelele de socializare.
Cum să consumi conținut de calitate
Dacă ajungi să analizezi problema, îți poți da seama rapid că prea puține articole îți oferă într-adevăr o informație vitală sau o idee nouă, capabilă să schimbe ceva în tine.
Trierea surselor este un prim pas logic, doar că nu-i suficient pentru a te debarasa de balast.
Mai multe cărți, mai puține articole este o a doua soluție. Doar că, deși se publică din ce în ce mai multe cărți, care rezolvă tot mai multe probleme, mai rămâne o nevoie nesatisfăcută – nevoia de noutăți și tendințe, de informații de specialitate filtrate, etc.
Și atunci, niște comunități de scriitorii, jurnaliștii și fotografi, adepți ai curentului slow living, au venit cu soluția întoarcerii la Print.
Pentru că, în povestea slow living intră și reducerea volumului de informații, înlocuirea conținutului mult cu cel puțin, dar de calitate, savurat încet și, mai presus de toate, capabil să determine o schimbare în cititor.
Așa s-a născut o altă soluție pentru cei care vor să încetinească pasul: s-au fondat comunități internaționale de scriitori și fotografi, care contribuie trimestrial la conținutul unor reviste de calitate.
Kinfolk, Cereal Mag, Darling Magazine, Frankie Magazine, Life & Thyme sunt doar câteva exemple.
Curentul întoarcerii la Print pare a fi început prin 2012, atunci când au aparut câteva din revistele mai sus menționate.
Din ce am observat până acum, întoarcerea la Print nu este una tradițională, cu livrare la orice chioșc de ziare sau cu distribuție offline ca unic mijloc de supraviețuire.
În cazul Kinfolk, sursele de venit sunt foarte variate: achiziția offline a revistelor este dublată de cea online, există paywall funcțional pe site pentru anumite articole, se lansează o carte nouă în fiecare an, precum și serii limitate de produse tip papetărie. Știu că există și evenimente offline, însă n-am aflat încă dacă sunt surse de venit adiționale.
Bine de menționat ar fi că în jurul revistelor de mai sus s-au construit comunități online solide, uneori cu mult înainte ca prima literă să vadă lumina print-ului.
Se încearcă și în România. Caietele SUB25 și Decât o Revistă sunt 2 exemple.
DOR este cam singura supraviețuitoare, deși conținutul este total diferit.
Kinfolk
Kinfolk-The Design Issue
Există de câțiva ani pe piața internațională, am aflat de ea acum 1 an, dar am cumpărat un număr abia acum 3 luni. De atunci, am mai cumpărat 2 numere și cartea din acest an – The Kinfolk Home.
Poate m-a convins anunțul lor pentru un job de scriitor, unde era trecut negru pe alb că se adresează numai scriitorilor și nu altor categorii de creatori de conținut. Poate a fost doar curiozitate, nu știu. Cert este că am rămas impresionată de calitatea și diversitatea conținutului.
În numărul despre Esențialism, primul citit, am avut parte de conținut de calitate variat:
- interviuri cu designeri de interior, editori de dicționare (Oxford), scriitori și designeri vestimentari,
- povești despre un cartier liniștit din Tokyo,
- un articol care demontează percepția populară despre hedonism,
- povești despre uleiul de măsline,
- articole despre psihologie cognitivă și economie comportamentală,
- câteva principii japoneze folosite în metoda KonMari (pentru organizarea casei),
- eseuri foto despre tipuri de zâmbet și despre importanța deconstructivismului.
Iar acestea sunt doar o parte din poveștile revistei.
Am citit fiecare articol încet, fără a simți vreun gram de nerăbdare, analizând pe îndelete fiecare gând nou primit.
Revista Kinfolk te face să te simți bine, atingând un echilibru perfect între util și divertisment. Oferă o stare de liniște, îți vorbește într-un ton neutru, reușind să stea departe de emoțiile puternice.
Găsești o personalitate a brand-ului, un tone of voice bine definit, lucru care te face să-l admiri pe editorul ajuns la o astfel de performanță, ținând cont că toți cei care contribuie la realizarea Kinfolk provin din țări și culturi diferite.
N.B. Singurul loc în care am găsit Kinfolk în România este librăria online Books-Express.ro.
Decât o Revistă
Înainte să ajung la Kinfolk, terminasem recent colecția de povești din DOR (Moștenire).
Știu că sunt două reviste diferite, nu vreau să compar conținutul, dar mă simt datoare să compar stările primite, în calitate de umil cititor.
DOR m-a făcut să simt mai viu și mai aproape o serie de drame prin aplecarea către cauze sociale dureroase. Apoi, mi-a povestit despre niște oameni extraordinari, care își petrec viața ajutând victimele cutremurului din Nepal.
Toate poveștile din DOR sunt interesante, lăudabile, dar poate lipsește acea empatie necesară pentru a-ți apropia cititorul. Nu zic că acest gen de jurnalism nu este bun. Citesc fără probleme aproape toate proiectele publicate de Casa Jurnalistului, pe care le plasez mai sus pe scara intensității dramei.
Dar, adunând atâtea emoții negative într-o revistă, ajungi să privezi cititorul de o stare de bine. Sigur că nu-i nimeni dator cu empatie și stări de bine, dar dușurile astea de realism sunt prea reci. Poate merită încercarea de a echilibra lucrurile și a le îndepărta de tonul dramatic.
Și sigur merită, mai ales că fiecare om își are dramele sale, așa că-i inutil să-l împovărezi cu sentimente de vină, neputință și insuficiență.
Înțeleg diferența între conținut local și internațional, însă poate ar fi timpul să mai dizolvăm din granițele care ne fac atât de concentrați pe noi înșine, pe durerea nesfârșită și neasemuită a poporului român.
Revenind la Print, care capătă tot mai mulți adepți, poate este bine să menționez că nu mă refer doar la reviste, deși ele sunt centrul, ci la orice pe suport de hârtie: papetărie, colaje, print-uri cu typography și caligrafie, cărți de colorat pentru adulți și tot felul de alte nimicuri interesante pentru cei care iubesc hârtia.
Și nișa asta pare a lua din ce în ce mai mult avânt, cel puțin pe plan internațional. Mi se pare interesant de urmărit, mai ales că începe să-și facă simțită prezența și pe la noi.
AnaMatei
Digital Marketing Consultant (SEO, CRO, UXD)
Abonează-te la Newsletter și primești articole noi pe email.
Leave a Reply