Daca exista un subiect care imi trece constant pe la urechi, acela este antreprenoriatul. L-am ascultat pe Marius Ghenea la cateva conferinte vorbind despre antreprenoriat si nu numai; am ascultat manifestul lui Vlad Stan la Forum Antreprenor 360 (il stiti: “cati bani castigi intr-o viata de angajat?”) si recent, am citit un articol pe blogul lui Marius Ghenea, cu care sunt de acord doar partial (asta mi se intampla destul de rar).
“Suntem cu totii antreprenori”
…este titlul articolului, care a aparut si in Revista Biz. Fireste, eu habar n-am ce-i antreprenoriatul, dar stiu ca nu-i pentru toata lumea. Intre freelancing si antreprenoriat mi se pare o cale destul de lunga, pavata cu multe bancnote, de obicei imprumutate. Ar fi bine daca am avea acele bancnote, dar mai important, ar fi bine sa gasim adepti – un task deloc usor intr-o tara condusa de frica de a nu fi disponibilizat. Putini au curaj sa isi urmeze propriile visele, ce sa mai vorbim de implicare in visele altora.
“Intraprenorul” de care vorbeste Dl. Ghenea exista doar pe hartie. Viziunea unui manager dintr-o companie valoreaza fix 2 lei fara adepti si fara bugete. Putina experienta imi zice ca bugetele se obtin mai usor in Romania decat adeptii, respectiv oameni care sa creada in viziunea ta. Si-apoi trag concluzia asta atat pe fond empiric cat si statistic, daca ma uit la articolul lui Alex Mihaileanu. Lipsa de implicare si neasumarea responsabilitatilor din partea angajatilor sunt doua boli grele, specifice romanilor, cu care acei “intraprenori”, respectiv manageri cu viziune le confrunta zilnic.
Mai mult decat un mindset…
Avem nevoie de mai mult decat un mindset/o viziune, un bagaj de cunostinte, un set de abilitati financiare si un buget dedicat investitiilor ca sa facem antreprenoriat. Avem nevoie de adepti, de oameni capabili si dornici sa aduca plus valoare intr-un proiect. Mie una mi-a fost imposibil sa gasesc o singura persoana care sa-mi impartaseasca viziunea asupra anumitor lucruri si care sa detina in acelasi timp cunostintele necesare. Imi aduc aminte cu drag cat de greu era sa urnesc 50 de oameni, aflati in diferite colturi ale tarii, ca sa asiguram resursele necesare unei campanii nationale…prin telefon.
Oare cati dintre noi suntem capabili sa schimbam mentalitati, transformandu-i pe cei din jur in adeptii viziunii noastre, asa cum au reusit Guy Kawasaki si Seth Godin?
Leave a Reply